Economie

Deşi agricultura a constituit, încă din anticihitate, principala ocupaţie a populaţiilor, prima radiografie modernă asupra agriculturii Dobrogei a apărut abia în anul 1850, odată cu tipărirea, mai întâi în limba franceză şi ulterior, în 1879, în limba română, a lucrării „Escursiune agricolă în Câmpia Dobrogei”.

Studiul, elaborat de Ion Ionescu de la Brad, în condiţiile existenţei teritoriale a Dobrogei ca provincie a Imperiului Otoman analizează producţia agricolă în contextul relaţiilor economice conturate la nivelul statului turc, privit ca un întreg, şi prin prisma necesităţii identificării soluţiilor de reducere a decalajelor de dezvoltare dintre acesta şi marile puteri europene ale vremii, fond pe care autorul a evidenţiat necesitatea racordării activităţii de producţie la descoperirile ştiinţifice în domeniu, în vederea exploatării optime a potenţialului productiv al provinciei, considerat factor producător de bunăstare, atât pentru imperiu cât şi pentru supuşi.

Jumătate de secol mai târziu, la 1900, M.D. Ionescu – Dobrogeanu analizează şi el Dobrogea, inclusiv din punct de vedere agricol.

Astfel, conform afirmaţiilor sale, din punct de vedere geologic „suprafaţa Dobrogei este acoperită cu un strat de löss, care în multe părţi este destul de adânc şi cu aluviuni. Aceste pături de teren sunt acoperite cu un strat subţire de pământ negru, analog cu cernoziomul cuaternarului rusesc; acesta dă regiunii fertilitatea sa, caracterul eminamente agricol şi propriu creşterii vitelor”.

Aceeaşi sursă menţionează faptul că, deşi solul era fertil, agricultura a progresat încet, cauzele fiind lipsa persoanelor apte de muncă, inexistenţa unui instrumentar agricol performant care să confere condiţii pentru o productivitate ridicată, dar şi lipsa capitalului pentru investiţii. Totodată se subliniază faptul că, cel mai adesea se recurge adesea la serviciul armatei pentru finalizarea lucrărilor agricole.

Situată în partea vestică a Dobrogei Centrale, comuna Crucea se bucură de cele mai bune condiţii naturale pentru dezvoltarea agriculturii, în special a legumiculturii, a porumbului şi a plantelor iubitoare de apă. Datorită vegetaţiei bogate lunca oferă condiţii prielnice pentru păşunat şi fâneţe naturale. De asemenea, versanţii văilor, deşi ocupă suprafeţe mici, sunt cultivaţi cu pomi fructiferi şi viţă de vie.

Unele dintre primele date privind producţia agricolă în Dobrogea sunt oferite de M. D. lonescu Dobrogeanu care, pentru anul 1900 prezintă situaţia culturilor de cereale, plante oleoginoase, leguminoase şi tubercule, dar şi fâneţe. Datele sunt centralizate pentru fiecare comună, respectiv Şiriu (cu satele Capugi, Erchesec, Musiu, Muslubei, Pantelimon, Şiriu, Satişchioi şi Terzikioi), şi Taşpunar (cu satele Băltăgeşti, Chiorcişme, Saragea şi Taşpunar).

În anul 1922 satele actualei comune Crucea erau arondate comunelor Muslubei (cu satele Şiriu, Capugi, Musiu şi Muslubei), Saragea (cu satele Băltăgeşti şi Saragea) şi Satişchioi (cu satele Erchesec şi Satişchioi).

Anul 1916 consemnează, în comuna Muslubei, 564 de agricultori din care 4 mari agricultori, aceştia folosindu-se de următoarele maşini şi instrumente agricole: 2 maşini de semănat, 2 maşini de secerat, 1 maşină pentru curăţirea seminţelor, 250 maşini şi alte instrumente pentru pregătirea terenului .

In acelaşi an în comuna Saragea, 268 de persoane stăpâneau şi exploatau 4.352 ha teren cultivabil, fiind întrebuinţate în acest scop 5 maşini de semănat, 90 maşini de secerat, 150 maşini şi instrumente pentru pregătirea terenului şi 283 care şi căruţe .

Comuna Satişchioi avea, la aceeaşi dată, 291 de proprietari de teren agricol, aceştia folosind 3 maşini de semănat, 86 maşini de recoltat, 1 maşină de treerat, 20 maşini pentru preparat nutreţul, 349 care şi căruţe şi 150 alte instrumente ¹⁰.

Reforma agrară înfăptuită, începând cu anul 1921, a generat modificări de substanţă în structura proprietăţii funciare din România. Aplicarea legii privind reforma agrară a determinat, până în anul 1938, exproprierea a 5.084.83 ha arabile, fâneţe, păşuni, păduri, vii şi terenuri necultivabile, de la 18.262 mari proprietari de pământ. Exproprierea urmată de împroprietărire a condus la o creştere a ponderii suprafeţelor cultivabile stăpânite de micii proprietari, de până la 10 ha, de la 43,9% la 73,7%, concomitent cu o scădere a celor de peste 100 ha, de la 40,23% la 10,5% .

Modificările de structură în proprietatea funciară rurală, coroborată cu insuficienţa suprafeţelor agricole, au generat un amplu program de strămutare benevolă a populaţiei din alte regiuni ale ţării şi împroprietărirea lor în Dobrogea.

În anul 1941, suprafaţa arabilă a judeţului Constanţa era de 428.000 ha, stăpânite de 37.692 gospodării. Dintre acestea, 1,9% stăpâneau 20% din terenul arabil (85.619 ha). Dacă la nivel de ţară numărul gospodăriilor cu peste 100 ha era de 0,1%, în judeţul Constanţa era de 0,7% .

în satul Stupina, la acea dată doi proprietari deţineau 1/3 din terenul arabil al satului, ei reprezentând 0,15% din numărul gospodăriilor ţărăneşti din sat (134 gospodării) .

La 22 martie 1945, guvernul condus de dr. Petru Groza legifera reforma agrară, context în care au fost expropriate peste 1.468.000 ha şi împroprietărite peste 900.000 familii cu peste 1.100.000 ha (dintre care 400.000 de familii fără pământ) .

La nivelul regiunii Dobrogea au fost expropriate 62.772 ha de la 1222 proprietari, 83,6% din suprafaţa expropriată fiind împărţită ţăranilor, restul devenind proprietate de stat. Au fost împroprietărite 18.187 familii ţărăneşti care deţineau sub 5 ha, sau fără pământ, cu o medie de 2,87 ha pe familie .

În fiecare sat au acţionat comitetele săteşti alcătuite, încă din noiembrie – decembrie 1944 din „cei mai hotărâţi şi energici ţărani” .

Oameni cu iniţiativă şi gospodari adevăraţi existau şi în satele comunei Crucea, care deţineau şi munceau un număr de peste 50 ha, cu membrii familiilor lor sau „în parte” cu ţăranii cu pământ puţin.

În 1945 au fost desproprietăriţi:

În Crucea: Elena Antonescu, Nicolae Voineagu, Gheorghe Gologan;

În Băltăgeşti: Ion Moise, Voicu Moţoi, Alexandru Gurău, Elena Dobrescu;

În Crişan: Bucur Nicolae, Gheorghe Frigioiu, Gheorghe Roibu, Maria Gologan

În Gălbiori: Gheorghe Avrigeanu, Gheorghe Stănescu, Ion Coadă, Zamfir Coadă

În Stupina: Ioniţă Tomoşoiu, Maria Tomoşoiu. Aceştia deţineau 492 ha în timp ce 69 de familii nu deţineau pământ.

În satul Stupina, după reforma agrară au mai existat 3 gospodării care deţineau aproximativ 50 ha pe care le munceau cu familiile lor. Aceştia au fost consideraţi chiaburi după legile comuniste, luându-le pământul, casa şi toate celelalte bunuri, fiind duşi cu domiciliul stabil în alte judeţe (Iordache Gheorghe, Grosu Nicolae, Stan Constantin).

Datele recensământului agricol şi al populaţiei de la 25 ianuarie 1948 oferă informaţii referitoare la categoriile de terenuri ale localităţilor aferente actualei comune Crucea, dar şi date privind inventarul viu şi mort .

Regimul comunist instalat în România va prelua modelul sovietic şi în domeniul agriculturii, context în care, după plenara Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949 se trece la transformarea socialistă a agriculturii.

Suprafeţele aflate în proprietatea statului, luate de la „moşieri” şi „chiaburi” au fost concentrate în unităţi agricole de stat, numite la început Gospodării Agricole de Stat (G.A.S.), ulterior Intreprinderi Agricole de Stat (I.A.S.)

Pe teritoriul comunei Crucea a luat fiinţă, în anul 1949, G.A.S. Stupina, pe terenul provenit din moşiile lui Ioniţă Tomoşoiu şi al sorei sale Maria Tomoşoiu, din Stupina, a lui Ion Mandai, din comuna Horia şi a lui Gheorghe Oancea, din comuna Saraiu. în prima fază, datorită suprafeţei disparate, G.A.S. Stupina a fost organizat în 5 secţii şi 15 brigăzi.

La înfiinţare, sediul Gospodăriei s-a aflat în satul Stupina, fiind relocat în anul 1950 în satul Saraiu, unde a funcţionat până în vara anului 1952, când, urmare a inundaţiilor ce au deteriorat sediul unităţii, conducerea administrativă a fost readusă în locaţia iniţială.

Dacă în anul 1949, activitatea a demarat pe o suprafaţă de 2.600 ha, în următorii ani, suprafaţa de teren a G.A.S. este completată cu pământuri expropriate de la „absenteişti” (foşti proprietari, plecaţi din localitate şi care arendau pământ localnicilor), astfel că, în 1954, suprafaţa de teren administrată de Gospodărie ajunge la 13.000 ha.

În anul 1957, o parte din terenul G.A.S. Stupina, aflat în apropierea localităţii Hârşova, precum şi terenurile de pe raza comunei Saraiu, şi Secţia I câmp din comuna Horia, sunt trecute în administrarea nou înfiinţatei G.A.S. Hârşova, iar în anul 1962, este înfiinţată G.A.S. Crucea, iar terenul administrat de G.A.S. Stupina pe raza satului Crucea trece în patrimoniul noii structuri.

Până în anul 1967 este păstrată titulatura de G.A.S. şi organizarea pe secţii şi brigăzi, din acest an, denumirea fiind schimbată în Întreprinderea Agricolă de Stat Stupina, organizată în ferme.

Prin hotărârea Consiliul de Miniştri nr. 1733/1971 privind reorganizarea unităţilor agricole de stat, începând cu data de 03.01.1972, la nivel naţional sunt organizate Întreprinderi Agricole, ce reunesc, prin comasare, mai multe unităţi de profil. Astfel, a fost creată cu sediul la Hârşova, o unitate de profil, ce reunea I. A.S. Hârşova, I.A.S. Stupina şi I.A.S. Crucea, suprafaţa de teren arondată fiind de peste 40.000 ha.

Dificultăţi de organizare, conducere şi control a activităţii noii structuri, conduc la revenirea, în anul următor, la cele trei structuri de profil iniţiale. După revenirea la structura iniţială, I.A.S. Stupina a fost organizată în 9 ferme, din care 4 de câmp, 4 ferme mixte, câmp şi ovine şi o fermă de bovine.

În anul 1983, activitatea I.A.S. Stupina este reorganizată în 13 ferme, din care 8 ferme de câmp, 2 ferme mixte, câmp şi ovine, două ferme zootehnice, taurine şi ovine şi o fermă specializată în producerea furajelor. În cadrul I.A.S. Stupina, mai funcţionau sectorul mecanic, sectorul chimizare, sectorul hidro şi construcţii, sectorul economic, compartimentul administrativ, compartimentul juridic şi compartimentul cadre.

De la înfiinţare şi până în 1964, unitatea deţine drapelul de unitate fruntaşă pe raionul Hârşova, la producţia cerealieră şi animalieră. în anul 1957, unitatea obţine titlul de „evidenţiată pe ţară”, performanţă care se repetă în anii 1963 şi 1973.

Conform prevederilor Hotărârii Consiliului de Miniştrii nr.1.731/1971, privind reorganizarea unităţilor agricole de stat, pe data de 01.01.1972 au fost înfiinţate, sub îndrumarea şi controlul Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor, o serie de întreprinderi agricole de stat, printre care şi IAS Crucea, rezultată în urma divizării IAS Hârşova.

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 99/1982 pentru modificarea Decretului nr. 32/1980 cu privire la organizarea direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a consiliilor unic agroindustriale de stat şi cooperatiste IAS Crucea devine IAS Runcu şi îşi mută sediul în satul Runcu, comuna Pantelimon.

IAS Crucea este reînfiinţată, urmare emiterii la 12.03.1990, de către Guvernul României a Hotărârii nr. 262, privind înfiinţarea unor unităţi agricole de stat şi unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii unităţilor, aceasta funcţionând în subordinea Departamentului agriculturii de stat din structura Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 266 din 12.04.1991, I.A.S. Stupina devine S.C. Stupina S.A., iar I.A.S. Crucea devine S.C. Crucidava Crucea S.A.

La data de 21.03.2007, S.C. Crucidava Crucea S.A. aflată în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, după o serie de tentative de privatizare, eşuate, intră în insolvenţă şi ulterior în lichidare.

***

Agricultura comasată în G.A.S. avea producţie mult mai bună decât agricultura fărâmiţată pe 3 – 8 ha. După modelul G.A.S., ţăranii s-au organizat în întovărăşiri agricole încă din 1950. A fost primul pas care a precedat organizarea ţăranilor în Gospodăriile Agricole Colective. Nu vor face excepţie nici locuitorii satelor comunei Crucea.

Prima astfel de structură asociativă se va înfiinţa în satul Băltăgeşti la data de 16 iulie 1950, cu un total de 843 ha, contribuţie materială a 116 familii.

Structura social-economică a asocierii era următoarea: 1 familie fără pământ, 49 familii din categoria ţăranilor săraci, cu un total de 173 ha şi 66 de familii din categoria ţăranilor mijlocaşi a căror contribuţie a fost de 670 ha. Fondul de animale era compus din 41 cai, 51 iepe, 26 boi, 3 vaci, 606 oi, 57 porci şi o măgăreaţă.

Inventarul agricol, de asemenea contribuţie a ţăranilor, era format din 21 de pluguri, 21 grape, 16 prăşitori, 2 semănători grâu, 3 semănători porumb, 4 cultivatoare, 16 maşini de secerat, 3 vânturători, 3 maşini de bătut porumb, 3 care şi 41 căruţe.

Primul preşedinte al G.A.C. Băltăgeşti a fost ţăranul Pescaru Dumitru.

Din punct de vedere funcţional, gospodăria agricolă din Băltăgeşti, denumită G.A.C. Izbânda, era compusă din 4 brigăzi conduse de Ion Popa, Costache Herda, Constantin Raicea şi Stere Ciuică. Cele patru brigăzi erau organizate în 16 echipe conduse de 12 bărbaţi şi 4 femei.

Baza materială a gospodăriei agricole va creşte treptat, astfel că, în anul 1953, unitatea va avea un sediu propriu într-o clădire cu şase birouri, două magazii cu o capacitate de depozitare echivalentă cu 35 de vagoane, un atelier de fierărie, un atelier de curelărie – hămurărie, un grajd pentru 30 de vite, o cocină pentru 20 de porci şi un saivan pentru 1000 de oi.

In anii următori va fi una din unităţile agricole fruntaşe unde, presa vremii scrie, că un aport deosebit a avut şi inginerul Dumitru Năstăsoiu, singurul inginer care a rămas în unitate de la repartizare până la desfiinţarea C.A.P.

Gospodăria Agricolă Colectivă Crucea, a fost înfiinţată sub denumirea de G.A.C. Donca Sima, la data de 27 ianuarie 1952, în asociere înscriindu-se 191 de familii cu 1783 ha, structurate, din punct de vedere al contribuţiei în teren agricol, astfel: 6 familii fără pământ, 23 de familii din categoria ţăranilor săraci cu 127 ha şi 162 de familii de ţărani mijlocaşi cu 1656 ha.

Inventarul animalier iniţial a fost de 81 de cai, 79 de iepe, 18 boi, 377 oi şi 28 de porci, cel agricol fiind format din 74 de pluguri, 62 de grape, 46 prăşitori, 8 semănători, 48 maşini de secerat şi 66 de căruţe.

Din punct de vedere structural G.A.C. Crucea a fost organizată în două brigăzi de câmp, formate din 4 echipe cu 144 de oameni şi o brigadă legumicolă cu 72 de oameni.

Primul preşedinte al G.A.C. Crucea a fost Vasile Petcu.

La Gălbiori, Gospodăria Agricolă Colectivă a fost înfiinţată, sub numele Ludovic Minski, la 27 ianuarie 1953, din asocierea iniţială făcând parte un număr de 73 de familii cu o contribuţie de teren agricol de 684 ha. Structura socială a contribuitorilor a fost următoarea: o familie de ţărani fără pământ, 13 familii din categoria ţăranilor săraci, cu 13 ha şi 59 de familii din categoria ţăranilor mijlocaşi, cu 620 ha.

Fondul zootehnic iniţial al membrilor cooperatori a fost format din 11 cai, 42 de iepe, 16 boi, 344 oi şi 8 porci. Inventarul agricol constituit la înfiinţarea G.A.C. a fost format din 35 de pluguri, 3 grape, 27 prăşitoare, o semănătoare de porumb, 22 secerători, 2 care şi 43 căruţe.

Primul preşedinte a fost Nicolae Anastase.

Gospodăria Agricolă Colectivă din satul Şiriu a luat fiinţă, purtând numele Suzanei Pîrvulescu, la data de 16 martie 1952. Asocierea a fost formată iniţial din 63 de familii cu un aport de 374 ha, respectiv două familii fără pământ, 42 de familii de ţărani săraci, cu 185 ha şi 19 familii de ţărani mijlocaşi, cu 189 ha.

Primul preşedinte a fost Raip Absait.

La 4 mai 1952, 29 de familii din Stupina, înfiinţează Gospodăria Agricolă Colectivă, structură ce a purtat denumirea de M.I. Kalinin. Baza productivă a asocierii a constituit-o suprafaţa de 239 ha, aportul celor 10 familii de ţărani săraci, 60 ha şi 19 familii de ţărani mijlocaşi, 179 ha.

La terenul productiv s-a adăugat inventarul zootehnic, format din 6 cai, 10 iepe, 12 boi şi 15 oi, precum şi cel agricol constituit din 10 pluguri, 8 grape, 7 prăşitoare, 1 tăvălug, 2 maşini de secerat, 1 car şi 11 căruţe.

Datorită numărului mic de familii şi a suprafeţei reduse de teren, asocierea a funcţionat cu doar o brigadă, formată din patru echipe.

Primul preşedinte a fost ţăranul Vasile Lazăr.

Cooperativizarea a creat condiţii favorabile practicării unei agriculturi bazată pe mecanizare şi chimizare, iar efectuarea lucrărilor de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare au determinat o sporire a producţiei agricole.

In anul 1973 suprafaţa totală a fondului funciar al comunei Crucea era de 24.697 ha. Aceasta aparţinea celor 1.396 de gospodării membre ale Cooperativelor Agricole de Producţie, întreprinderilor Agricole de Stat Stupina şi Crucea şi Consiliului Popular.

Din totalul de 24.697 ha teren agricol cel mai mare procent revenea suprafeţei de teren arabil – 84,5%, urmată de păşuni cu 9,4%, 1,2% suprafaţa destinată viilor şi livezilor, în timp ce 4,9% a fost alocat altor destinaţii.

Date deţinute, evidenţiază, pentru acelaşi an, că ponderea cea mai mare, din suprafaţa aferentă fiecărei C.A.P., era cea destinată cultivării cerealelor, în principal grâu, porumb şi orz, urmată de culturile de plante tehnice, în special floarea soarelui şi plante de nutreţ, respectiv lucerna verde, fânul, borceagul şi porumbul pentru siloz. Cultura de legume a fost organizată numai în cadrul C.A.P. din satele Crucea, Băltăgeşti şi Crişan, pe suprafeţe apreciabil mai reduse.

Introducerea irigaţiilor, având ca sursă de apă pârâul Dunărea, a determinat un progres relativ rapid al sectorului legumicol, axat în principal pe producţia de mazăre, tomate, ardei, fasole, castraveţi şi ceapă.

Tot la nivelul anului 1973, suprafaţa destinată culturilor pomicole şi viticole, amplasată preponderent pe pantele dealurilor, a fost de 360 ha. Cea mai mare extindere o avea cultura prunului, urmată de specii de cais, măr, cireş şi păr.

Culturile de viţă de vie aparţineau, atât fiecărei C.A.P., cât şi membrilor cooperatori, o parte a producţiei fiind destinată exportului în fosta Republică Federală Germania.

Sectorul agricol al comunei Crucea a continuat să funcţioneze şi după anul 1990.

Întinsele câmpii ale Dobrogei au oferit, din vremurile cele mai îndepărtate, condiţii propice pentru creşterea animalelor, printre acestea numărându-se cabalinele, bovinele, ovinele şi porcinele. Respectând structura administrativ teritorială a diferitelor perioade, preocupări relativ constante pentru elaborarea şi menţinerea unei statistici în acest sens, au fost consemnate începând cu anul 1900.

Suplimentar producţiei agricole vegetale, creşterea animalelor a deţinut o pondere importantă în activitatea cooperativelor agricole de producţie de pe raza satelor arondate comunei Crucea.

Astfel, în anul 1975, la nivelul comunei Crucea existau 2.950 capete taurine, dintre care 650 aparţineau I.A.S.-urilor Stupina şi Crucea, 35.000 de ovine, dintre care 19.200 aparţineau I.A.S.-urilor, şi un efectiv de 6.000 păsări. Întrucât terenul agricol al comunei era cultivat şi cu floarea soarelui, fiecare C.A.P. a avut în vedere procurarea de stupi de albine.

Concomitent cu creşterea efectivului raselor s-a urmărit şi dezvoltarea bazei furajere şi a construcţiilor zootehnice (în satul Crişan exista în construcţie un complex pentru porcine.

Asemenea sectorului agricol, după 1990, activitatea a continuat şi în ceea ce priveşte producţia zootehnică, în tabelele următoare fiind prezentaţi principalii indicatori ai domeniului, pentru perioada 1992-2003.

Infrastructura de transport existentă pe raza comunei Crucea este formată strict de căile rutiere, respectiv drumuri naţionale, drumuri judeţene şi comunale, ce asigură legătura satelor comunei, atât între ele, cât şi cu celelalte localităţi ale judeţului.

Faţă de centrul de comună cea mai apropiată haltă de cale ferată se află în comuna Nicolae Bălcescu, utilizată pentru traficul de marfă, transportul feroviar de călători fiind efectuat, în funcţie de relaţie, din Constanţa, Medgidia sau Cernavodă.

Din punct de vedere al transportului aerian, cea mai apropiată locaţie de gen, faţă de comună, este Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.

Traficul rutier major se desfăşoară pe DN 2A, care face legătura între Constanţa-Hârşova-Bucureşti, şi care străbate satele Gălbiori, Crucea, Stupina.

Legătura dintre sate se face prin drumuri judeţene. Satul Băltăgeşti este legat de reşedinţa de comună prin DJ 224 (ce face legătura între Medgidia şi Crucea), iar satele Şiriu şi Crişan prin DJ 15 şi drumurile comunale 262 şi 261.

De remarcat este faptul că actualul drum DN 2A a păstrat traseul şoselei Canara – Hârşova, menţionată de M.D. Ionescu Dobrogeanu ca fiind „de foarte mare importanţă economică şi strategică”, cu o lungime de 71 km+915 m. Autorul aminteşte localităţile străbătute de această şosea, inclusiv cele ale actualei comune Crucea, şi anume Saragea, Satişchioi şi Erkesek: „Spre N.V. de Carol I, şoseaua urcă dealul Dorobanţul la satul Dorobanţul, după care coboară la Saragea, trece pe la poalele dealului Alah-Bair, şi coborând în valea Satişchioi, trece râul pe un pod boltit lung de 15 m, construit în 1899. Aici se află şi satul Satişchioi. între Satişchioi şi Erkesek şoseaua trece un afluent al văii Satişchioi peste un podeţ dalat construit în 1901, şi valea Erkesek pe un pod de 24,5 m lungime construit în 1901. La Erkesek vine şoseaua de la Medgidia”.